Contact real
Suntem amândoi prezenți, în același loc — cabinet sau ecran — și în aceeași oră, nu „când apucăm”.
Abordarea
O terapie construită pe relație: să fii înțeles(ă), primit(ă) și întâlnit(ă) de un terapeut prezent, nu de un protocol aplicat oricui.

Psihoterapia centrată pe persoană pornește de la o idee simplă: fiecare om are o tendință spre creștere, dacă găsește un climat potrivit. Climatul nu este un slogan. Este o relație în care nu trebuie să te aperi.
Nu este un curs despre istoria terapiei. Este un fel de a sta în cameră: să te iau în serios, să nu te corectez ca pe un proiect și să nu pretind că știu mai bine decât tine ce înseamnă viața ta.
Abordarea a fost dezvoltată de Carl Rogers. Ideea centrală este că omul tinde spre creștere — nu din lipsă de voință rămâne blocat, ci pentru că mediul l-a învățat să se apere. În cabinet, sarcina mea este să țin un climat în care apărarea să poată slăbi.
Nu lucrăm cu o listă de teme impuse. Lucrăm cu o relație. Ca această relație să țină, sunt necesare câteva condiții simple, nu slogane:
Suntem amândoi prezenți, în același loc — cabinet sau ecran — și în aceeași oră, nu „când apucăm”.
Nu joc un rol rece. Dacă nu înțeleg, o spun. Dacă greșesc o oglindire, o corectez.
Nu etichetez ce aduci ca „bun” sau „rău”. Poți explora fără teama că vei fi notat(ă).
Încerc să văd lumea din locul tău, nu să ți-o rescriu din locul meu.
Multe persoane ajung în terapie când distanța dintre cine sunt și cine „ar trebui” să fie a devenit greu de dus. Critica interioară, rușinea, evitatul sau o mască care ține toată ziua sunt adesea semne ale acestei distanțe, nu dovezi că „ești slab(ă)”.
În ședință nu te învăț să fii o versiune mai corectă. Te ajut să te auzi. Schimbarea, dacă apare, vine din faptul că nu mai trebuie să te prefaci ca să meriți un loc.
Încerc să înțeleg lumea din interiorul tău, nu să o judec de pe margine.
Nu înseamnă că tot ce faci e în regulă. Înseamnă că tu, ca persoană, nu ești redus(ă) la o greșeală.
Congruență: să fiu prezentă cu adevărat, nu un rol rece sau un zâmbet de protocol.
Schimbarea, când apare, se naște adesea aici, nu dintr-o fișă de exerciții.
Nu forțăm o temă pentru că „așa scrie în plan”. Tu aduci ceea ce este viu.
Deciziile rămân ale tale. Terapeutul nu îți scrie viața.
Nu este un discurs de încurajare. Nu este „gândește pozitiv”. Nu este o listă de tehnici aplicate indiferent de cine ești. Nu este o terapie care îți spune ce să faci în fiecare duminică.
Nu înlocuiește un tratament medical, atunci când acesta este necesar. Nu diagnostichează din două fraze. Nu promite că „scapi definitiv” de o suferință.
„Nu trebuie să devii altcineva ca să meriți un loc în această cameră.”
Persoanelor obosite de sfaturi. Celor care au fost „corectate” prea des. Celor care vor să se audă, nu să fie reparate. Se folosește des în perioade de anxietate, tristețe, stres, dependență, doliu sau în lucrul cu relațiile. Se poate potrivi în terapia individuală pentru adulți, în terapia de cuplu, în lucrul cu copiii și în consilierea pentru adolescenți.
Vorbitul este instrumentul, dar nu este vorbitul de la o cafea. Există un cadru, o atenție și o responsabilitate profesională.
Uneori clarificăm opțiuni. Nu îți trăiesc viața în locul tău. Deciziile rămân ale tale.
Principiile — respect, empatie, lipsa umilirii — rămân. Forma se adaptează: joc la copii, două voci în cuplu, intimitate la adolescenți.
Nu există un termen. Unele persoane simt ușurare din primele întâlniri, altele au nevoie de timp ca să aibă încredere.
Da. Lucrez din perspectiva psihoterapiei centrate pe persoană și sunt membră a Asociației Române de Psihoterapie Centrată pe Persoană, precum și a Colegiului Psihologilor din România din 2014.
Poți citi despre mine sau poți programa o discuție. Nu trebuie să știi din prima „ce fel de terapie vrei”.